
Comisia Europeană a trimis avize motivate Belgiei și Bulgariei pentru transpunerea incorectă a unor prevederi europene destinate lucrătorilor sezonieri din afara Uniunii. Executivul european consideră că cele două state nu au remediat integral problemele semnalate încă din aprilie 2023, privind condițiile de admitere sau de ședere, obligațiile de informare, sancțiunile și garanțiile procedurale. Directiva 2014/36/UE urmărește să faciliteze recrutarea legală pentru activități sezoniere, asigurând în același timp drepturi la locul de muncă, condiții adecvate de cazare și protecție împotriva exploatării. Belgia și Bulgaria au două luni pentru a răspunde, înainte ca executivul european să poată decide sesizarea Curții de Justiție a UE.
Pe scurt
-
Comisia Europeană a transmis la 19 noiembrie avize motivate Belgiei și Bulgariei pentru transpunerea incorectă a unor prevederi ale Directivei privind lucrătorii sezonieri din țări terțe.
-
Procedurile INFR(2023)2016 pentru Belgia și INFR(2023)2017 pentru Bulgaria au început în aprilie 2023. Comisia consideră că problemele nu au fost remediate integral.
-
Obiecțiile privesc admiterea sau șederea, informarea lucrătorilor, sancțiunile și garanțiile procedurale. Comunicatul nu atribuie separat fiecărei țări toate aceste deficiențe.
-
Statele UE au acordat 273.897 de autorizații pentru muncă sezonieră în 2024, cu aproximativ 43% mai multe decât în 2023. Cifra privește autorizațiile pentru resortisanți din țări terțe, nu toți lucrătorii sezonieri.
-
Belgia și Bulgaria au două luni pentru a răspunde și a lua măsurile necesare. Comisia poate sesiza ulterior CJUE dacă răspunsurile sunt insuficiente; avizele nu sunt hotărâri judecătorești.
Comisia Europeană a decis să continue procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Belgiei și Bulgariei, considerând că normele naționale nu reflectă integral cerințele Directivei 2014/36/UE. Pentru Belgia, procedura este înregistrată cu numărul INFR(2023)2016, iar pentru Bulgaria, cu numărul INFR(2023)2017. Ambele dosare au început în aprilie 2023, când executivul european a transmis scrisori de punere în întârziere. În evaluarea Comisiei, răspunsurile și măsurile adoptate ulterior nu au eliminat toate problemele identificate. La 19 noiembrie 2026, instituția a decis trecerea la etapa avizului motivat, care reprezintă un pas juridic mai avansat în procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.
Comisia indică deficiențe de transpunere privind condițiile de admitere sau de ședere, informațiile pe care trebuie să le primească lucrătorii, sancțiunile și garanțiile procedurale. Comunicatul nu precizează care dintre aceste obligații sunt contestate individual în Belgia și care în Bulgaria. Prin urmare, nu se poate afirma că ambele țări au exact aceleași deficiențe sau că întregul lor sistem de recrutare sezonieră este incompatibil cu legislația europeană.
Munca sezonieră răspunde unor nevoi temporare de personal care apar în anumite perioade ale anului. Agricultura și horticultura, turismul, hotelurile, restaurantele și, în anumite situații, industria alimentară sunt printre sectoarele europene în care activitatea și necesarul de lucrători fluctuează în funcție de sezon. Pentru angajatori, posibilitatea recrutării legale a lucrătorilor din țări terțe poate contribui la acoperirea deficitului temporar de personal. Pentru lucrători, o procedură previzibilă de intrare și ședere oferă posibilitatea de a obține venituri fără a recurge la aranjamente de muncă nedeclarată.
Această mobilitate prezintă însă vulnerabilități. Angajarea este limitată în timp, lucrătorii pot depinde de angajator pentru documente și cazare, iar cunoașterea limbii și a instituțiilor locale poate fi redusă. Directiva 2014/36/UE încearcă să combine accesul legal la muncă cu garanții pentru prevenirea exploatării. Ea se aplică, în condițiile prevăzute de act, cetățenilor din afara UE care își păstrează reședința principală într-o țară terță și se deplasează temporar într-un stat membru pentru activități sezoniere. Regimul nu trebuie confundat cu libera circulație a lucrătorilor cetățeni ai UE, care beneficiază de un alt cadru juridic.
Directiva stabilește condițiile în care pot fi admise persoane din afara Uniunii pentru desfășurarea unor activități sezoniere. În funcție de durata șederii, autoritățile aplică proceduri pentru autorizații de muncă sezonieră, vize și, când este cazul, permise de ședere. Documentele solicitate pot privi contractul de muncă sau oferta fermă, remunerația, durata activității și asigurarea unor condiții corespunzătoare de cazare și de sănătate.
Potrivit articolului 18 din directivă, decizia asupra unei cereri complete trebuie notificată în scris cât mai curând posibil, dar în cel mult 90 de zile. Această limită procedurală este importantă pentru activitățile care depind de un interval scurt de recoltare, producție sau furnizare a serviciilor turistice. Statele păstrează competențe privind evaluarea cererilor, condițiile naționale permise de directivă și, unde este cazul, volumele de admitere. Totuși, procedurile și condițiile naționale trebuie să respecte garanțiile minime stabilite de legislația europeană.
O problemă importantă a muncii sezoniere este accesul efectiv la informații. Directiva cere statelor membre să pună la dispoziția solicitanților informații ușor accesibile privind documentele necesare, condițiile de intrare și ședere, drepturile, obligațiile și garanțiile procedurale. La eliberarea autorizației, lucrătorul trebuie să primească în scris informații privind drepturile și obligațiile sale, inclusiv procedurile de depunere a reclamațiilor.
Raportul Comisiei din mai 2026 arată că informațiile despre obținerea autorizației sunt adesea mai complete decât cele privind drepturile după începerea activității. Printre informațiile care lipsesc uneori se numără posibilitatea de a schimba angajatorul, garanțiile referitoare la cazare, drepturile la tratament egal și mecanismele de despăgubire. Pentru un lucrător care nu vorbește limba țării gazdă sau locuiește într-o zonă rurală, existența unui formular online nu garantează că informația este suficient de clară ori că poate fi utilizată practic. De aceea, Comisia recomandă informații multilingve și mecanisme accesibile de sprijin.
Directiva acordă lucrătorilor sezonieri din țări terțe dreptul la tratament egal cu resortisanții statului gazdă în domeniile prevăzute de legislație. Acestea includ anumite condiții de muncă, precum remunerația, concedierea, timpul de lucru, concediile și cerințele privind sănătatea și securitatea la locul de muncă. Cadrul oferă și garanții privind libertatea de asociere, participarea sindicală și accesul la anumite drepturi de securitate socială, în condițiile și cu limitările prevăzute de dreptul UE.
Egalitatea de tratament nu înseamnă că directiva armonizează toate salariile europene sau acordă automat fiecărui lucrător toate prestațiile sociale disponibile cetățenilor statului gazdă. Ea impune însă un nucleu de protecții menit să împiedice utilizarea statutului de lucrător dintr-o țară terță pentru justificarea unor condiții inferioare celor legal aplicabile.
O protecție importantă privește posibilitatea schimbării angajatorului, în condițiile prevăzute de directivă. Această opțiune poate reduce dependența lucrătorului de un singur angajator, inclusiv atunci când apar condiții abuzive. Raportul din mai 2026 arată că trecerea rapidă de la un angajator la altul rămâne dificilă în unele state, mai ales atunci când sezonul de muncă este scurt și procedurile administrative durează.
Pentru lucrătorii care se deplasează temporar într-o altă țară, cazarea poate fi la fel de importantă ca locul de muncă. Directiva prevede garanții privind locuințele adecvate pe durata șederii. Dacă angajatorul oferă cazarea sau facilitează accesul la aceasta, trebuie respectate condițiile aplicabile, inclusiv cele privind documentarea și costurile. Lucrătorii trebuie protejați împotriva unor cheltuieli de cazare disproporționate sau a unor aranjamente care le reduc semnificativ venitul disponibil.
În raportul său de implementare, Comisia observă că supravegherea condițiilor de cazare este adesea mai fragmentată decât inspecția propriu-zisă a locului de muncă. Responsabilitățile pot fi împărțite între autorități diferite, iar verificările pot interveni numai după o reclamație. Aceasta este o problemă pentru lucrătorii care se tem să își piardă locul de muncă sau posibilitatea de a rămâne în țara gazdă dacă sesizează un abuz. Comisia recomandă inspecții mai bine coordonate și verificări adaptate riscurilor specifice muncii sezoniere.
În Belgia, organizarea admiterii la muncă implică autorități regionale, în timp ce dreptul de ședere și alte componente ale regimului juridic implică și autoritățile federale. Informațiile oficiale publicate pentru lucrătorii sezonieri identifică activități în agricultură, horticultură și, în regiunile unde regimul este aplicabil, sectorul hotelurilor, restaurantelor și alimentației publice. Condițiile nu sunt identice în toate regiunile.
În Flandra, autoritățile descriu un regim pentru lucrătorii sezonieri din țări terțe cu o durată maximă de cinci luni într-o perioadă de 12 luni. Procedurile diferă în funcție de durata angajării, inclusiv între șederile de maximum 90 de zile și cele mai lungi. Informațiile publice disting și responsabilitățile angajatorului privind solicitarea autorizației.
Aceste reguli oferă context despre complexitatea sistemului belgian, dar nu stabilesc singure ce dispoziții au fost considerate neconforme în dosarul INFR(2023)2016. Pentru identificarea exactă a deficiențelor ar fi necesară consultarea avizului motivat individual și a măsurilor de transpunere relevante la nivel federal și regional.
În Bulgaria, condițiile publicate pe Portalul UE privind imigrația disting între activitățile sezoniere de cel mult 90 de zile și cele care depășesc această durată. Pentru șederile scurte, angajatorul trebuie să îndeplinească obligațiile de înregistrare a activității, iar lucrătorul trebuie să respecte, dacă este cazul, condițiile privind viza de intrare. Pentru activitățile cu durată mai mare, până la nouă luni, este prevăzută o autorizație specifică pentru lucrătorul sezonier, împreună cu procedurile de viză și ședere aplicabile.
Portalul european arată și că schimbarea angajatorului este posibilă, în condițiile aprobării de către autoritatea competentă. În 2024, Bulgaria s-a numărat printre statele care au acordat un număr important de autorizații pentru muncă sezonieră de scurtă durată, potrivit evaluării Comisiei. Aceste elemente arată importanța practică a unor proceduri rapide și accesibile.
Totuși, simpla existență a autorizațiilor sau a regulilor naționale nu demonstrează transpunerea completă a directivei. La fel, avizul motivat nu reprezintă o constatare că toate autorizațiile eliberate de Bulgaria sunt invalide.
Datele Eurostat arată că statele membre au acordat 273.897 de autorizații pentru muncă sezonieră resortisanților din afara UE în 2024, cu aproximativ 43% mai multe decât în 2023. Acestea sunt autorizații administrative, nu un recensământ al tuturor persoanelor care lucrează sezonier în Uniune. Statisticile nu includ în mod identic toate persoanele care desfășoară activități sezoniere, deoarece regimul directivei are un domeniu de aplicare specific, iar alte categorii de lucrători folosesc temeiuri juridice diferite.
Cele mai multe autorizații au fost eliberate de Italia, urmată de Franța, Spania, Croația și Grecia. Creșterea numărului de autorizații arată importanța economică a muncii sezoniere, dar nu dovedește singură îmbunătățirea condițiilor de muncă sau reducerea exploatării. Pentru evaluarea protecției sunt necesare și informații despre reclamații, inspecții, sancțiuni, schimbarea angajatorului și condițiile de locuire.
Cu șase luni înaintea avizelor motivate, Comisia Europeană publicase un raport de implementare a Directivei lucrătorilor sezonieri, în conformitate cu articolul 27. Documentul constată că legislațiile statelor membre au fost, în general, aliniate în urma procedurilor de infringement, dar că persistă diferențe importante în aplicarea practică. Comisia identifică dificultăți privind informațiile disponibile, mecanismele de reclamație, schimbarea angajatorului, accesul la despăgubiri, cazarea și eficacitatea controalelor.
Raportul solicită inspecții bazate pe riscuri, cooperare între autorități și acces mai bun al lucrătorilor la remedii juridice, inclusiv după revenirea în țara de origine. Acestea sunt constatări privind aplicarea directivei în Uniune și nu trebuie atribuite automat, în întregime, Belgiei sau Bulgariei. Totodată, evaluarea nu recomandă în această etapă modificarea directivei. Prioritatea indicată este aplicarea coerentă a obligațiilor existente.
Cele două state au la dispoziție două luni pentru a răspunde avizelor motivate și a lua măsurile necesare conformării. Dacă explicațiile și modificările legislative sau administrative sunt considerate insuficiente, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene. La 19 noiembrie 2026, nu era anunțată o sesizare a Curții în aceste două dosare și nici o sancțiune financiară stabilită printr-o hotărâre judecătorească.
Următoarea etapă relevantă pentru Belgia va fi identificarea exactă a dispozițiilor federale sau regionale contestate și a eventualelor modificări propuse de autorități. Pentru Bulgaria, va conta precizarea obligațiilor rămase neîndeplinite și a măsurilor de corectare a cadrului pentru admitere, ședere și protecția lucrătorilor.

















