Carnegie Europe avertizează că tensiunile dintre Franța și Germania slăbesc capacitatea Uniunii Europene de a acționa strategic

Relația dintre Franța și Germania se află din nou într-un moment de tensiune, dar contextul internațional face ca disfuncția dintre Paris și Berlin să fie mai periculoasă pentru Uniunea Europeană decât în crizele precedente, susține Rym Momtaz într-un comentariu publicat de Carnegie Europe. Autoarea argumentează că cele două capitale au nevoie de un cadru instituțional permanent, o „cameră de situație” franco-germană, care să gestioneze zilnic diferențele strategice dintre cele două sisteme politice și administrative.

Pe scurt

1. Comentariul pornește de la criza proiectului Future Combat Air System, avionul de luptă european al viitorului, dezvoltat de Franța, Germania și Spania.

2. Rym Momtaz susține că tensiunile franco-germane depășesc acest proiect și se regăsesc în apărare, comerțul cu China, securitatea energetică și relația cu Statele Unite.

3. Autoarea avertizează că Uniunea Europeană nu poate funcționa la capacitate maximă fără o relație franco-germană mai coerentă.

4. Soluția propusă este un mecanism permanent de coordonare bilaterală, tratat de Paris și Berlin ca o chestiune de securitate națională.

5. Comentariul notează că există și domenii de cooperare, inclusiv dialogul nuclear, inteligența artificială și calculul cuantic.

Comentariul publicat de Carnegie Europe descrie prăbușirea proiectului Future Combat Air System drept un simptom al crizei mai largi dintre Franța și Germania. FCAS, proiect franco-german și spaniol pentru avionul de luptă european al viitorului, ar fi ajuns într-un punct critic după ani de tensiuni între interesele politice și industriale ale partenerilor.

Rym Momtaz scrie că modul în care a fost anunțată deteriorarea proiectului a fost emblematic pentru starea relației bilaterale. Potrivit comentariului, oficiali germani au transmis informații presei înaintea Berlin Air Show, ceea ce a surprins Parisul și a creat impresia unui fapt împlinit, iar reacțiile franceze au pus responsabilitatea pe Berlin.

Autoarea susține însă că FCAS este doar una dintre divergențele care afectează relația franco-germană. În discuțiile despre apărarea europeană, relațiile comerciale cu China, securitatea energetică sau relația cu Statele Unite, ea observă că oficialii celor două țări ajung rapid la reproșuri reciproce și la reactivarea unor suspiciuni istorice pe care proiectul european trebuia să le depășească.

Comentariul notează că Uniunea Europeană s-a obișnuit să gestioneze relația dificilă dintre Paris și Berlin, dar că actualul moment geopolitic este diferit. Războiul din Ucraina, incertitudinea privind garanțiile americane de securitate, competiția cu China și presiunea asupra industriei europene fac ca disfuncția franco-germană să afecteze capacitatea Uniunii de a acționa strategic.

Momtaz scrie că state precum Danemarca, Estonia, Finlanda sau Polonia răspund mai activ la momentul geopolitic, dar avertizează că „fără repararea disfuncției franco-germane, Uniunea Europeană nu poate funcționa la capacitate maximă”. Ideea centrală este că Europa are nevoie de Franța și Germania nu doar ca puteri separate, ci ca motor politic capabil să producă direcție comună.

Propunerea autoarei este crearea unei structuri permanente de coordonare strategică între Paris și Berlin. Ea descrie această structură ca pe un fel de „cameră de situație” franco-germană, cu rolul de a se asigura zilnic că cele două guverne nu se îndepărtează prea mult unul de celălalt.

Un astfel de mecanism ar presupune, potrivit comentariului, ca ambele țări să trateze relația bilaterală ca pe o chestiune de securitate națională. Momtaz susține că ar fi nevoie de personal dedicat, atenție politică permanentă și o abordare care să includă politica, apărarea, industria și mediul de afaceri.

Analiza identifică și diferențele structurale dintre cele două capitale. În Berlin, Zeitenwende a creat dorința ca Germania să iasă de sub dominația strategică franceză și să nu mai fie doar finanțatorul Uniunii Europene, dar gândirea strategică germană rămâne, potrivit autoarei, limitată de dependența de garanția americană de securitate, de interesele industriei și de ortodoxia fiscală.

La Paris, creșterea asertivității germane este privită cu neliniște. Momtaz notează că perspectiva ca Germania să revină în vârful clasamentului militar european, cel puțin după cifrele bugetare, nu este confortabilă pentru Franța, dar subliniază că resurgența germană nu trebuie să fie percepută ca o amenințare la adresa Parisului.

Comentariul arată că dispariția rolului stabilizator al Statelor Unite, ca arbitru extern și garant al securității europene, a scos la suprafață tensiuni pe care NATO și prezența americană le-au temperat timp de decenii. Ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană a eliminat, în interpretarea autoarei, un alt mecanism de echilibru, iar încercările de a consolida Triunghiul de la Weimar cu Polonia nu au înlocuit această funcție.

Totuși, textul nu prezintă relația franco-germană ca fiind complet blocată. Momtaz notează că Franța și Germania au creat în martie 2026 un grup de coordonare nucleară pentru dialog doctrinar privind capabilitățile convenționale, apărarea antirachetă și descurajarea nucleară franceză, un pas care ar fi fost mult timp dificil pentru Germania.

Cooperarea există și în domenii tehnologice strategice, inclusiv inteligență artificială și calcul cuantic. Autoarea amintește că atunci când Parisul și Berlinul găsesc un punct de convergență, pot produce decizii transformatoare, precum fondul de redresare post-Covid-19.

Comentariul Carnegie Europe are o concluzie politică directă: relația franco-germană nu mai poate fi gestionată doar prin summituri periodice, reacții la crize sau compromisuri de ultim moment. Pentru ca Uniunea Europeană să poată acționa într-un mediu internațional mai dur, Parisul și Berlinul trebuie să investească zilnic în mecanisme care să reducă neînțelegerile, să anticipeze conflictele și să transforme cooperarea ocazională într-o capacitate strategică permanentă.