ECDC cere screening prenatal sistematic pentru HIV, hepatită B și sifilis în toată Europa

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor a publicat un set comun de standarde pentru screeningul prenatal al HIV, hepatitei B și sifilisului, cu obiectivul de a reduce transmiterea acestor infecții de la părinte la copil și de a face comparabilă calitatea serviciilor între statele UE și SEE. Documentul nu introduce obligații juridice noi pentru sistemele naționale de sănătate, dar stabilește ce consideră ECDC drept îngrijire de calitate, ce rezultate trebuie urmărite și prin ce indicatori poate fi verificată funcționarea programelor.

Punctul de plecare al documentului este faptul că transmiterea verticală a celor trei infecții poate fi prevenită în mare măsură dacă diagnosticul este făcut la timp și dacă persoana însărcinată intră rapid în îngrijire. Screeningul prenatal devine astfel prima verigă într-un lanț care include confirmarea diagnosticului, evaluarea clinică, tratamentul persoanei însărcinate, intervențiile necesare pentru nou-născut și urmărirea medicală ulterioară.

ECDC tratează HIV, hepatita B și sifilisul împreună deoarece toate pot fi transmise în legătură cu sarcina sau nașterea, dar prevenția diferă de la o infecție la alta. Pentru HIV, tratamentul antiretroviral și managementul adecvat al sarcinii pot reduce drastic riscul transmiterii. Pentru hepatita B, identificarea infecției permite intervenții profilactice pentru nou-născut și, în anumite situații, tratament antiviral în timpul sarcinii. În sifilis, diagnosticul și tratamentul precoce cu antibiotice pot preveni transmiterea către făt și complicațiile severe.

Datele prezentate de ECDC arată că problema nu a dispărut în Europa. În 2024, statele UE și SEE au raportat 196 de diagnostice noi de HIV atribuite transmiterii verticale. Dintre acestea, 147, adică 75%, au fost raportate în rândul migranților, definiți de ECDC drept persoane a căror țară de origine este diferită de țara care raportează diagnosticul.

Această cifră trebuie interpretată cu precauție. Ea nu înseamnă că toate cele 147 de transmiteri au avut loc în sistemele medicale europene. Datele privind diagnosticul și țara de origine nu stabilesc automat unde s-a produs infectarea. ECDC folosește însă distribuția pentru a arăta de ce programele de screening trebuie să fie accesibile și persoanelor care intră târziu în sistemul de sănătate, inclusiv migranților și altor grupuri vulnerabile.

Sifilisul congenital oferă un semnal epidemiologic diferit. În 2024 au fost raportate 140 de cazuri confirmate în 28 de state UE și SEE, echivalentul unei rate de 4,7 cazuri la 100.000 de nașteri vii. Numărul raportat aproape s-a dublat față de anul precedent, ceea ce a determinat ECDC să acorde din nou prioritate prevenirii transmiterii în sarcină.

Pentru cele 63 de cazuri de sifilis congenital pentru care exista informație privind țara de naștere a mamei, aceasta era diferită de țara raportoare în 17 situații. Proporția este mult mai mică decât cea observată în datele HIV, ceea ce arată că nu există un singur profil epidemiologic comun tuturor celor trei infecții.

În cazul hepatitei B, problema principală a datelor este incompletitudinea. Informațiile privind calea de transmitere au fost disponibile numai pentru 24% dintre cazurile acute raportate în 2023 și pentru 9% dintre cazurile cronice. Dintre cazurile acute cu informație disponibilă, aproximativ 1% au fost atribuite transmiterii verticale.

Imaginea este diferită pentru hepatita B cronică. Dintre cele 1.421 de cazuri nou diagnosticate pentru care calea de transmitere era cunoscută, transmiterea verticală a reprezentat 39% și a fost cea mai frecventă cale identificată. În 91% dintre aceste cazuri, însă, infecția era clasificată drept importată, ceea ce înseamnă că transmiterea avusese loc în țara de origine, nu în statul european care a raportat diagnosticul.

Acest contrast explică de ce screeningul prenatal este tratat atât ca intervenție medicală, cât și ca problemă de acces la servicii. O persoană poate ajunge într-un sistem de sănătate european după ce infecția a fost deja dobândită în altă parte, dar prevenirea transmiterii către copil depinde de posibilitatea de a fi testată, diagnosticată și tratată în statul în care are loc sarcina.

ECDC spune că programele eficiente trebuie să fie universale și suficient de accesibile pentru a nu lăsa în afara screeningului persoanele cu risc mai ridicat. Standardele sunt construite în jurul unei abordări centrate pe pacient, pe care agenția o definește prin acces echitabil, nediscriminare, relevanță clinică și servicii adaptate nevoilor persoanei.

Această abordare continuă direcția stabilită prin recomandările europene anterioare. ECDC a susținut deja testarea pentru HIV, sifilis și hepatită B în timpul sarcinii, cu repetarea testării în anumite situații de risc și testare la momentul nașterii pentru persoanele care nu au fost testate anterior. Noul modul mută accentul de la simpla recomandare a screeningului spre standardizarea calității întregului proces.

Fiecare standard este construit după aceeași structură. Documentul oferă justificarea clinică și de sănătate publică, formulează o cerință privind calitatea serviciului, indică rezultatele care pot fi măsurate și stabilește ținte numerice acolo unde acest lucru este posibil. Ideea este ca o clinică sau un sistem național să poată verifica nu numai dacă oferă formal screening, ci și dacă persoanele sunt testate la timp și ajung ulterior la serviciile necesare.

Această diferență este importantă. Existența unui program național nu garantează că el funcționează pentru întreaga populație. Poate exista o politică de screening universal, în timp ce anumite persoane nu ajung la consultația prenatală suficient de devreme, refuză testarea din lipsă de informații, întâmpină bariere administrative sau nu sunt conectate rapid la tratament după un rezultat pozitiv.

Pentru hepatita B, ECDC raportase în vara lui 2026 că toate statele UE și SEE pentru care existau informații aplicau screening prenatal universal pentru antigenul HBsAg și că majoritatea celor care raportaseră date atinseseră ținta intermediară a Organizației Mondiale a Sănătății de 90% acoperire. Totuși, lipsa datelor din unele state împiedică o evaluare completă la nivel european.

Aceeași analiză arăta că informațiile privind tratamentul persoanelor însărcinate eligibile cu infecție HBV erau disponibile numai pentru patru state. În acestea, acoperirea raportată era ridicată, între 75% și 100%, dar un eșantion atât de redus nu permite concluzia că aceeași performanță există în întreaga UE și SEE.

Standardizarea indicatorilor încearcă să rezolve tocmai acest tip de problemă. Dacă statele măsoară lucruri diferite sau raportează date în formate incompatibile, este dificil de spus unde funcționează bine prevenția și unde există goluri. O definiție comună a indicatorilor poate permite comparații mai utile între sisteme și poate transforma lipsa datelor într-o problemă vizibilă.

Documentul are și o dimensiune legată de eliminarea transmiterii verticale ca problemă de sănătate publică. Obiectivul internațional nu presupune că niciun caz nu va mai apărea vreodată, ci reducerea transmiterii și atingerea unor niveluri de acoperire și performanță compatibile cu criteriile stabilite de organizațiile internaționale.

Pentru Europa, dificultatea este că o incidență generală relativ scăzută poate ascunde grupuri sau regiuni unde accesul este mai slab. Numărul total de nașteri în UE și SEE a fost de aproximativ 3,67 milioane în 2023, ceea ce înseamnă că programele de screening prenatal trebuie să funcționeze la scară foarte mare chiar dacă numărul final de cazuri de transmitere verticală este mic în raport cu populația.

Aceasta este și logica indicatorilor de calitate. Un program de prevenție este considerat performant nu numai atunci când numărul de cazuri este redus, ci și atunci când poate demonstra că screeningul ajunge la populația vizată, rezultatele sunt comunicate rapid, persoanele cu rezultate pozitive primesc intervenția necesară și copiii sunt urmăriți corespunzător.

Standardele nu înlocuiesc protocoalele clinice naționale și nu obligă statele să organizeze serviciile în același mod. Ele oferă un etalon comun pe care autoritățile și furnizorii îl pot folosi pentru evaluare și audit. Organizarea efectivă a screeningului și a tratamentului rămâne responsabilitatea sistemelor naționale de sănătate.

ECDC a elaborat modulul în parteneriat cu European AIDS Clinical Society și cu experți clinici și de sănătate publică din mai multe state europene. Grupul tehnic include specialiști din Germania, Ucraina, Belgia, Bulgaria, România, Polonia, Irlanda, Țările de Jos și Danemarca, precum și reprezentare comunitară.

Publicarea completează o serie mai largă de standarde europene de prevenire și îngrijire. Modulele anterioare au tratat testarea HIV, profilaxia pre-expunere, începerea terapiei antiretrovirale și gestionarea HIV împreună cu alte afecțiuni. Modulul prenatal extinde cadrul către un punct în care prevenția poate avea efect simultan asupra sănătății părintelui și copilului.

Miza documentului nu este, prin urmare, introducerea unui nou test în sistemele europene. Screeningul prenatal pentru aceste infecții există deja în numeroase state. Noutatea este încercarea de a defini la nivel european ce înseamnă un program care funcționează bine și cum poate fi măsurată diferența dintre existența formală a screeningului și protecția efectivă împotriva transmiterii verticale.