Ministrul slovac de Externe: România și Bulgaria ar trebui să fie în Schengen

România şi Bulgaria ar trebui să devină state membre ale spaţiului Schengen, a declarat ministrul slovac de Externe Miroslav Lajcak. Potrivit Sputnik, care citează portalul de știri Teraz, oficialul și-a argumentat afirmația prin faptul că atât noi cât și vecinii de la sud de Dunăre ne-am îndeplinit cerinţele tehnice necesare, iar întârzierea acordării acestui statut are caracter politic.

„Avem nevoie de spaţiul Schengen operaţional şi nu ar trebui să ne temem de extinderea sa. Cred că spaţiul Schengen ar trebui să includă Bulgaria şi România deoarece aceste două state au îndeplinit cerinţele tehnice necesare. Întârzierea privind acordarea statutului de membru al spaţiului Schengen are caracter politic, nu tehnic”, a spus Miroslav Lajcak, citat de Teraz si preluat de agenția de presă News.ro. El a mai subliniat că este necesară consolidarea controlului la graniţele externe ale spaţiului Schengen.

„Există încă măsuri care pot fi luate pentru a consolida (n.r.securitatea la) graniţele externe. Nu vrem să vedem graniţe în interiorul spaţiului Schengen”, a spus Lajcak. Oficialul a adăugat că una dintre problemele-cheie ale crizei migraţiei din 2015 a fost lipsa schimbului de informaţii între statele membre Schengen.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Provocări la adresa activității offshore din Marea Neagră în contextul conflictului ruso-ucrainean

de Oana Ijdelea, Managing partner Ijdelea & Asociații şi Nicolae Vatu,...

Încrederea, capitalul invizibil al economiei. România în 2026

de Valeriu IVAN, analist CAPOS Încrederea nu apare în bilanțuri, dar...

Anul recalibrării pieței energetice din România

de Dumitru  Chisăliţă, Preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă Ani la rândul am...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii