CN Loteria Națională se alătură demersurilor asociației Hansen de sprijinire a pacienților cu Sindrom Down

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată  Ziua Mondială a Sindromului Down, iar Asociația HANSEN LIFECARE își susține misiunea de a sprijini tinerii pacienți cu astfel de sindrom prin facilitarea de tratamente stomatologice.

Asociația HANSEN LIFECARE a desfășurat de-a lungul celor 5 ani de activitate proiecte destinate copiilor cu Sindrom Down, dar și cu alte nevoi speciale; scopul acestor acțiuni fiind prevenția și tratarea afecțiunilor stomatologice a tinerilor pacienți, dar și educarea acestora și a părinților în privința cerințele specifice de îngrijire orală.

Anul acesta, asociația primește și mai multă susținere din partea sponsorilor, iar cel mai recent dintre ele este CN Loteria Națională care se alătură acestor demersuri prin suport financiar. Astfel Asociația HANSEN LIFECARE poate sprijini mai departe pacienții cu Sindrom Down prin diminuarea costurilor sau chiar acordarea unor tratamente gratuite.

De-a lungul anilor, s-au alăturat mai asociației următorii sponsori și parteneri: Clinicile 3D DentalEuromellis (sucurile Melissimo), 247 Production și EM360 Group.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Trump și sfârșitul hegemoniei americane

de Joseph E. Stiglitz, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie A...

Scrisoare Deschisă adresată Guvernului României

În atenția: Prim-ministrului României, Ilie Bolojan Subiect: AEI solicită realizarea...

Populism pe prețul la motorină – rețeta sigură pentru un nou dezastru în România

Creșterea prețului la motorină este genul de șoc economic...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii