Sistemul de transport al gazelor nu face față

Sistemul național de transport (SNT) al gazelor s-a aflat, miercuri dimineață, la un pas de starea de risc, cantitatea de gaze din conductele magistrale fiind cu mult sub limita de funcționare la parametri normali, ca urmare a consumului mare, potrivit datelor postate pe site-ul Transgaz, operatorul național de transport și sistem, citate de Agerpres.

Astfel, indicatorul Line Pack, care arată volumul efectiv de gaze care se află în sistem într-un anumit moment, era, miercuri, la ora 9:00, la nivelul de 33,6 milioane de metri cubi, cu puțin peste limita de 33 de milioane de metri cubi, care indica intrarea într-o stare de risc, scrie Bursa.

De asemenea, Transgaz explica, la capitolul „Limite de funcționare ale SNT”, că starea optimă a SNT este la valoarea Line Pack de 41 milioane metri cubi plus/minus 1 milion de metri cubi, starea normală este între 38 si 44 milioane de metri cubi, stări de dezechilibru există între 33 si 38 milioane de metri cubi, iar, dacă valoarea indicatorului este de sub 33 milioane de metri cubi sau peste 46 de milioane de metri cubi, există stări de risc.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Când au devenit asigurările o chestiune de supraviețuire financiară?

de Alexandru Ciuncan, Președinte și director general UNSAR Industria asigurărilor, dar...

2026: Anul zero al inteligenței artificiale

de Răzvan Ștefan Tecuceanu, Expert AI | arhitect de sisteme...

Încrederea, capitalul invizibil al economiei. România în 2026

de Valeriu IVAN, analist CAPOS Încrederea nu apare în bilanțuri, dar...

Provocări la adresa activității offshore din Marea Neagră în contextul conflictului ruso-ucrainean

de Oana Ijdelea, Managing partner Ijdelea & Asociații şi Nicolae Vatu,...

Anul recalibrării pieței energetice din România

de Dumitru  Chisăliţă, Preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă Ani la rândul am...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii